CULTURĂ'N ȘURĂ

Văzduh

Văzduh

texte de George Gordon Byron, John M. Hull și Liviu Oros

„Văzduh” este un performance muzical despre mirarea noastră de a ne afla aici și acum. Concertele din ”Patru anotimpuri” au prins sens pentru ceilalți de abia atunci când autorul lor le-a însoțit de sonete descriptive. Noi am făcut drumul invers. Pornind de la text am extrapolat în muzică. N-am găsit încă un răspuns, dar drumul este unul extrem de incitant.

Distribuția

  • Marin Grigore
  • Vlad Robaș

Regia și dramaturgia

Victor Olăhuț

Muzica originală

Marin Grigore și Vlad Robaș

Elemente decor

Florin Magda

Light Design

Ion Macrea

Pe coordonatele teatrului instrumental în aliaj cu teatrul poetic și Văzduhul lui Victor Olăhuț, mizând pe virtuozitatea muzicală și inteligența componistică ale lui Marin Grigore și Vlad Robaș. Pornind de la Cain, lucrarea dramatică a lordului Byron, într-un parcurs muzical amintind de Journey to the Centre of the Earth al lui Rick Wakeman, de ce nu de Infinity al grupului Aphrodites Child și de acolo mai departe în experiment și bizarerii ori sfâșieri armonice, utilizând varii instrumente și parcurgând textul dincolo de clasicul englez, prin Touching the Rock: An Experience of Blindness, lucrarea autobiografică a teologului universitar englez de origine australiană John Martin Hull (care a orbit la 45 de ani - lui Borges i s-a întâmplat la 56 -; în definitiv, spectacolul poate fi văzut ca discurs dinlăuntrul orbirii, dat inevitabil al condiției umane) și Karma lui Liviu Oros, totul cu vocația unei povești prometeice păstrate la nivelul de ecou al mitului fundamental. Tehnic, Văzduhul lui Victor Olăhuț se poate constitui într-o parafrază horațiană – „ut musica poesis” -, justificare spectaculară a imperativului Artei poetice a lui Verlaine - „De la musique avant toute chose (…) Rien de plus cher que la chanson grise/Où l'Indécis au Précis se joint.” – grație căreia Văzduh se poate traduce foarte bine cu „Văz Duh”.

Doru Mareș, Teatrul Azi

Nominalizare la „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”

Premiile UNITER , 2023

Premiul „Petru Maier Bianu” pentru muzică de scenă - Marin Grigore și Vlad Robaș

Festivalul Internațional de Teatru „Atelier”, 2022

Nominalizare la „Premiul pentru inovație în edificarea discursului teatral” - Victor Olăhuț

Festivalul Internațional de Teatru „Atelier”, 2022

Selecționat în Festivalul Național de Teatru

București, 2021

Play

Data premierei 15 octombrie, 2020

Durata 75"

Spectacol realizat în parteneriat cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Văzduh

contact@culturansura.ro

Înscrie-te la newsletter

relații cu publicul Florentina Năstase

manager proiect Victor Olăhuț

/ culturansura