Spectatorul trebuie să posede niște resurse ludice el însuși pentru a gusta pe deplin amuzantele secvențe jucate de Cătălin Mareș și Florentina Năstase, într-o simbioză unitară (imersivă, cum s-ar spune altfel) a actoriei teatrale cu interfața filmică. Practic, ambele personaje ale spectacolului au două spații de manifestare: pajiștea verde a parcului și ecranul de proiecție, în care „intră” din când în când, perfect sincronizați cu ei înșiși cei dincolo de pânza albă. Poveștile nici nu prea contează, cât contează anecdota acestei permanente re-ipostazieri ambigue a sinelui. Un experiment performativ proaspăt și tonic.

Claudiu Groza, Vestul Dramatic

Efectul rezultat sunt două acte complementare, aproape beckettiene ca durată și semnificație simbolică. Insul integrat în peisaj, în plină lumină, iese din cadru pentru a se privi amuzat ca într-o oglindă a timpului, îndepărtată sau apropiată, după dorință. Ca stil narativ non-verbal, experimentul se revendică într-un fel de la teatrul absurd. Este un joc vizual împlinit ca dorință de a transcende, jovial și enigmatic, dintr-o lume în alta. Se deschid simultan două universuri paralele în care individul, redus la rolul de simplu actant, își acceptă sau nu condiția duală. Procesarea ludicului ca element vital conotativ, accesat bivalent, între ideal și real, între virtual liric și grosier real, pune în balans ipostazierea chipului frumos, tinerețea pierdută, cu abrutizarea unui timp concret al reflecției.

Adrian Țion, Liternet

Tehnologia e folosită în mod inovator, iar proiecțiile video completează acțiunea actorilor. Pajiștea, ecranul și magica sincronizare a intrărilor și ieșirilor. Un dialog imersiv între realitate și ficțiune, dominat de ludic.

Alexandru Jurcan, Revista Tribuna