Două elemente de decor : buturuga și scaunul. În rest, jocul dezlănțuit al actorilor. Unii au dublu rol. Costumele simple sugerează condiția socială a personajelor. Olăhuț respectă textul, subliniază burlescul, aluziile, glumele misogine, dar și subtextul antireligios (vindecarea paraliticului trimite spre cărțile sfinte). Cu o inteligență scenică marcantă, regizorul imprimă o pantomimă volubilă și o coregrafie a mișcărilor, ce asigură o curgere dezinvoltă a spectacolului. Umorul spectacolului e explicit, gesturile sunt nuanțate, ieșind în evidență coerența stilistică propusă de regizor. Marin Grigore e volubil, hâtru, perfect în rol. Iulian Gliță convinge în mai multe ipostaze, mereu pitoresc, colorat, nuanțat, în subtilă complementaritate cu partenerii. Florentina Năstase rămâne aceeași actriță surprinzătoare cu fiecare rol, dușmancă declarată oricărui manierism, inventând cu har alte fațete artistice. Bogdan Costea duce cu brio rolul lui Géronte, prin contorsiuni fizice și vorbire studiată comico-jalnică , specifică personajului. Ioana Rufu(în cele două roluri) demonstrează forță de transfigurare scenică, între delir premeditat și logică plauzibilă. Lavinia Cosma își nuanțează aparițiile dinspre umor corosiv spre sinuozități erotice. Marius Costache e un spectacol în sine prin simpla apariție empatică.

Alexandru Jurcan, Revista Tribuna