Teatru de vară la țară
Perioada: 15 iunie - 31 octombrie 2019
În cadrul proiectului „Teatru de vară la țară”, Asociația Cultură’n Șură în colaborare cu partenerii săi locali (primării, biblioteci locale) a dus spectacolul „Doctor fără voie” de Moliere, în regia lui Victor Olăhuț, în 9 sate și comune din județele Dâmbovița, Vâlcea, Sibiu și Sălaj, și a realizat 9 ateliere de teatru cu titlul „Ghidul micului spectator de teatru” pentru copiii din localitățile vizate. Participarea la ateliere și la spectacole a fost gratuită.
227 de copii și 1724 de spectatori au participat la evenimentele susținute în cadrul proiectului „Teatru de vară la țară”. Aproximativ 10 voluntari din fiecare localitate s-au implicat în desfășurarea activităților de promovare, amenajare spațiu, primire spectatori. Spectacolele au fost susținute în spații alternative de joc, în aer liber, în curțile sătenilor sau parcuri, unde au fost amenajate scene de joc, cu sprijinul autorităților locale partenere.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.